Resursele planetei pentru 2017 s-au terminat mai devreme ca oricând
Resursele planetei sunt, în mare parte, limitate, iar cele pe care le-am avut alocate pentru 2017 au fost consumate mai devreme ca oricând.
Un raport întocmit de către grupurile WWF și Global Footprint Network ne arată că ziua în care se vor termina resursele planetei alocate pentru acest an este 2 august. Aceasta sosește, astfel, cu o zi mai devreme decât anul trecut.
„Până pe 2 august 2017, vom fi folosit mai multe resurse naturale decât poate planeta să reînnoiască pe parcursul întregului an”, spun activiștii de mediu într-un comunicat.
Astfel, în primele șapte luni ale anului, întreaga populație a planetei și activitățile acesteia au emis în atmosferă mai mult carbon decât poate fi absorbit de oceane și păduri de-a lungul unui an. În plus, oamenii au prins mai mult pește, au tăiat mai mulți copaci și au consumat mai multă apă decât poate Pământul să producă pe parcursul unui an de zile.
Având în vedere ritmul actual de consum, umanitatea ar avea nevoie de 1,7 planete similare cu Pământul pentru a putea suplini cererea care este în continuă creștere. Emisiile de carbon reprezintă, în acest moment, 60% din amprenta ecologică a umanității, conform raportului.
„Dacă reducem emisiile de carbon la jumătate, data la care am intra pe credit ar fi împinsă cu 89 de zile, sau aproximativ trei luni. Este posibil să facem asta, iar, dacă reușim, am avea nevoie de echivalentul a 1,2 planete în materie de resurse”, mai spun activiștii în raport.
Momentul în care ajungem să trăim pe credit pentru restul anului a încetinit anul acesta, însă această „aniversare” sumbră vine din ce în ce mai devreme în fiecare an, începând cu 1986, când a început să fie făcută măsurătoarea.
Amprenta ecologică a umanității de la gazele de seră și de la alte forme de poluare au mutat data de la 21 octombrie, în 1993, la 22 septembrie în 2013 și la 13 august în 2015.